PSD, PNL si UDMR au depus un proiect de eliminare a pensiilor de lux

Thursday, 15 October 2009 07:27
Print

Foto: ArhivaPSD, PNL si UDMR au initiat si au depus o propunere legislativa pentru eliminarea pensiilor speciale, au afirmat liderii PSD Mircea Geoana si al PNL, Crin Antonescu.

"In cursul acestei dimineti, pentru a pune capat definitiv demagogiei pe care fostul prim-ministru Emil Boc a prezentat-o in ultimele zile, parlamentari PSD, PNL si UDMR au initiat astazi in Parlament o propunere legislativa de modificare a regulamentului si statutului parlamentarilor din Romania, pentru abrogarea articolelor 49 pana la 51 privind eliminarea pensiilor privilegiate ale parlamentarilor", a afirmat presedintele PSD, Mircea Geoana.

De asemenea, el a mai spus ca specialistii din PSD+PC, PNL, UDMR si cei ai minoritatilor nationale din Parlament se vor "apleca" asupra Legii unitare a pensiilor, pentru finalizarea acesteia pana in luna decembrie. "Cele 5 formatiuni vor pune specialistii fiecarei formatiuni pentru a se apleca asupra legii unitare a pensiilor, in dorinta explicita si confirmata si reconfirmata astazi ca, pana in decembrie, sa putem sa dam Romaniei, conform obligatiilor internationale, o lege unitara a pensiilor.

La randul sau, presedintele PNL Crin Antonescu a informat ca s-a depus deja la Parlament o propunere legislativa foarte precisa, destinata abrogarii regimului privilegiat al pensiilor, "pentru a dovedi inca o data ca toata dezlatuirea demagogica de ieri si din ultima vreme a lui Emil Boc nu are niciun fel de fundament".


sursa: www.newsin.ro


articol aparut la: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu