5% din taxe si amenzi, la Fondul National de Asigurari Sociale de Sanatate

Tuesday, 18 May 2010 07:00
Print

Plenul Senatului a adoptat luni doua propuneri legislative prin care 5% din diverse taxe si amenzi - inclusiv privind jocurile de noroc, incalcari ale legislatiei privind protectia consumatorului - sa fie alocate programelor de onco-hematologie, transplant de organe,chirurgie cardio-vasculara.

Textul votat de Senat prevede ca 5% din taxele pentru obtinerea licentei de organizare a jocurilor de noroc si a autorizatiei de exploatare sa fie virate catre bugetul Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate, pentru completarea sumelor necesare programelor nationale de sanatate in onco-hematologie, transplant de organe, chirurgie cardio-vasculara si cardiologie interventionala.

De asemenea, 5% din amenzile prevazute prin Ordonanta 99/2000 privind comercializarea produselor si serviciilor de piata, si 5% din taxele si amenzile contraventionale mentionate in Ordonanta 21/1992 privind protectia consumatorilor se vor vira in acelasi buget, avand destinatia mentionata anterior.

Pe de alta parte, noua senatori de la PNL, PSD si PDL au prevazut ca 5% din veniturile sau amenzile prevazute in legislatia sanitar-veterinara sau cea privind comercializarea de produse alimentare sa fie virate Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate.

Astfel, initiatorii au prevazut ca, din operatiunile care se realizeaza in exercitarea activitatii de inspectie si control sanitar-veterinar, din tarifele pentru pentru activitati sanitar-veterinare si de laborator, din consultanta si din alte prestatii specifice: dezinsectie, deratizare, examene si lucrari de laborator, 5% sa se vireaza catre bugetul Fondului National Unic de Asigurari Sociale de Sanatate, pentru completarea sumelor necesare programelor nationale de onco-hematologie, transplant de organe, chirurgie cardio-vasculara si cardiologie interventionala.

De asemenea, pentru aceleasi programe se vor aloca si 5% din sumele provenite din amenzile contraventionale prevazute prin ordonanta Guvernului privind productia de produse alimentare destinate comercializarii, precum si 5% din amenzile contraventionale prevazute de Legea privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele legale de igiena si sanatate publica.

Ambele initiative legislative vor ajunge la Camera Deputatilor, care va decide continutul lor final.


sursa: www.newsin.ro


articol aparut la: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu