Comisia de munca: varsta de pensionare va fi de 60 de ani la femei si de 64 la barbati

Tuesday, 23 November 2010 07:44
Print

Foto: ArhivaComisia de munca din Camera Deputatilor a decis, luni, prin vot, fara prezenta membrilor Coalitiei, sa adopte un amedament comun PSD-PNL prin care varsta standard de pensionare a femeilor sa fie de 60 de ani, iar a barbatilor de 64 de ani, in loc de 65.

In plus, stagiul minim de cotizare va fi, potrivit amendamentului Comisie, de 10 ani, in loc de 15, cum prevedea proiectul transmis spre promulgare, iar stagiul complet de cotizare va fi de 30 de ani, in loc de 35.

Amendamentul apartine grupurilor parlamentare ale PSD si PNL.

Comisia a decis, de asemenea, prin vot unanim, ca valoarea punctului de pensie sa fie de 45% din salariul mediu brut pe economie.

Comisia de munca va intocmi luni un raport preliminar asupra cererii sefului statului de reexaminare a Legii pensiilor, care va fi transmis deputatilor pentru a depune amendamente.

Ulterior, Comisia va intocmi si un raport final, care sa cuprinda si amendamentele parlamentarilor, care va fi supus votului plenului Camerei Deputatilor.


sursa: www.newsin.ro


articol aparut la: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu