Raiffeisen pastreaza actele aditionale acceptate tacit de clienti

Tuesday, 01 February 2011 07:30
Print

Foto: ArhivaRaiffeisen Bank nu va denunta actele aditionale la contractele de credit, care au intrat in vigoare in septembrie 2010, considerand ca o astfel de decizie ofera un tratament egal pentru toti clientii.

Potrivit Legii 288 de modificare a OUG 50/2010, actele aditionale semnate de clienti raman in vigoare. Clientii pot alege sa notifice ei banca in 60 de zile (pana la 3 martie), daca doresc sa denunte actele aditionale in vigoare, se arata intr-un comunicat Raiffeisen Bank.

"Noi am comunicat clientilor ca nu e nevoie sa vina la banca sa semneze actele aditionale, pentru a beneficia de prevederile OUG 50, in consecinta corect este sa mentinem aceste prevederi in vigoare pentru toti clientii nostri, indiferent ca au semnat sau nu. In plus, consideram calculul dobanzii legat de un indicator cum este Euribor sau Robor, un calcul transparent si mai usor de urmarit de client", a spus Radu Topliceanu, Director executiv Aria Clienti Persoane Fizice Raiffeisen Bank.

Raiffeisen Bank a anuntat si ca va acorda imprumuturi cu comisioane 0, pana la sfarsitul lunii martie. Astfel, pentru creditele garantate cu ipoteca (Flexicredit Integral, FlexiPlus, Casa Ta) dobanda ramane neschimbata, iar comisionul de analiza este 0%. La creditele negarantate (Flexicredit), comisionul de analiza si de administrare este 0%. De exemplu, la un credit de 15.000 de lei, DAE scade de la 21,37% la 18,96% pe an.

A.T.


sursa: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu