După nemulţumirile manifestate de elevi, părinţi şi profesori, Comisia de muncă şi protecţie socială de la Camera Deputaţilor a anulat prevederea legală potrivit căreia elevii care au împlinit 18 ani nu mai au dreptul să primească alocaţia pentru copii, la fel ca şi colegii lor. Potrivit preşedintelui comisiei, Gheorghe Barbu, legea spune că pot primi alocaţie şi elevii care au deveni majori.Se pare însă că nemulţumirile care au izbucnit odată cu eliminarea alocaţiei pentru elevii mai mari de 18 ani nu se rezumă numai la reluarea plăţilor către aceşti adolescenţi.Preşedintele Comisiei de Muncă şi Protecţie Socială, fost ministru al muncii, Gheorghe Barbu spune că regulile de acordare a alocaţiei pentru copii au fost analizate şi reaşezate de câteva ori în ultimii ani.Astfel, în 2006, o decizie a Curţii Constituţionale spunea că alocaţia pentru copii nu trebuie să depindă de frecventarea cursurilor şi că orice copil, chiar dacă nu vine la şcoală, trebuie să primească de la stat aceşti bani - 32 de lei pe lună.Pornind de la această hotărâre, Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care spunea că până la vârsta de 18 ani, orice copil, apoi adolescent, este îndreptăţit să primească alocaţie.Gheorghe Barbu spune că ordonanţa din 2006 se referea şi la elevii care împlinesc 18 ani.Guvernul a eliminat însă această prevedere printr-o nouă ordonanţă de urgenţă, la sfârşitul anului trecut, provocând o serie întreagă de nemulţumiri în întreaga ţară. Săptămâna trecută, însă, toate partidele au votat la comisia de muncă a Camerei Deputaţilor în favoarea prevederii respective, astfel că, după ce ea va trece şi de plen, elevii care au deja 18 ani vor primi din nou alocaţie.Dar, potrivit agenţiei de presă Mediafax, elevii nu au răbdare să aştepte derularea procedurilor parlamentare.Consiliul Judeţean al Elevilor, din mai multe judeţe, a protestat de altfel în mai multe rânduri în privinţa acestei chestiuni, iar astăzi ar putea intra în grevă japoneză.
Iuliana Găleţeanu - Curentul (19-02-2008)
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu
