CCR discuta proiectul legii de revizuire a Constitutiei

Friday, 17 June 2011 07:12
Print

Judecatorii Curtii Constitutionale a Romaniei (CCR) discuta, joi, proiectul legii de revizuire a Constitutiei, care a fost transmis, pe 9 iunie, de presedintele Traian Basescu, impreuna cu avizul Consiliului Legislativ.

 Ulterior, proiectul de revizuire, insotit de avizul Cosiliului Legislativ si de decizia Curtii Constitutionale cu privire la respectarea dispozitiilor constitutionale privind revizuire, va fi inaintat Parlamentului Romaniei, in vederea dezbaterii si adoptarii lui.

Potrivit Legii 47/1992, privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale a Romaniei, "inainte de sesizarea Parlamentului pentru initierea procedurii legislative de revizuire a Constitutiei, proiectul de lege sau propunerea legislativa, insotita de avizul Consiliului Legislativ, se depune la Curtea Constitutionala, care este obligata ca, in termen de 10 zile, sa se pronunte asupra respectarii dispozitiilor constitutionale privind revizuirea".

Nastase, catre CCR: Basescu nu poate initia revizuirea Constitutiei

 De asemenea, legea prevede ca la primirea proiectului de lege sau a propunerii legislative, presedintele Curtii numeste un judecator-raportor si stabileste termenul de judecata. Curtea Constitutionala se pronunta asupra proiectului de lege sau a propunerii legislative cu votul a doua treimi din numarul judecatorilor, iar decizia se comunica celor care au initiat proiectul de lege sau propunerea legislativa ori, dupa caz, reprezentantului acestora. Proiectul de lege se prezinta Parlamentului numai impreuna cu decizia Curtii Constitutionale.

 Totodata, legea spune ca, in termen de cinci zile de la adoptarea legii de revizuire a Constitutiei, Curtea Constitutionala se pronunta, din oficiu, asupra acesteia, iar o eventuala decizie prin care se constata ca nu au fost respectate dispozitiile constitutionale referitoare la revizuire se trimite Camerei Deputatilor si Senatului, in vederea reexaminarii legii de revizuire a Constitutiei, pentru punerea ei de acord cu decizia Curtii Constitutionale.

 Articolul 150 din Legea fundamentala prevede ca "Revizuirea Constitutiei poate fi initiata de Presedintele Romaniei la propunerea Guvernului, de cel putin o patrime din numarul deputatilor sau al senatorilor, precum si de cel putin 500.000 de cetateni cu drept de vot". De asemenea, la articolul 152 se arata ca "Dispozitiile prezentei Constitutii privind caracterul national, independent, unitar si indivizibil al statului roman, forma republicana de guvernamant, integritatea teritoriului, independenta justitiei, pluralismul politic si limba oficiala nu pot forma obiectul revizuirii.

Nici o revizuire nu poate fi facuta daca are ca rezultat suprimarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale cetatenilor sau a garantiilor acestora".

 Traian Basescu a declarat, pe 1 iunie, ca estimeaza ca va trimite noul proiect de Constitutie Parlamentului undeva intre 20 si 30 iunie si a afirmat ca este dispus sa mearga sa prezinte Legislativului textul in a treia decada a lunii iunie.

 Seful statului a spus ca din punctul sau de vedere modificarile nu sunt foarte complicate si a estimat ca va obtine repede avizele de la Consiliul Legislativ si CCR. Dupa obtinerea avizelor, textul va fi trimis Parlamentului, dar si partidelor, spre a fi informate, a mai afirmat acesta.


sursa: www.newsin.ro


articol aparut la: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu