Cazanciuc: Vechea lege a insolventei facilita fraudarea bugetului

Wednesday, 23 October 2013 07:21
Print

Foto: ArhivaRobert Cazanciuc, ministrul Justitiei, a declarat, luni, ca vechea lege a insolventei facilita o cvasi-fraudare a bugetului de stat, deoarece ajuta firmele sa isi prelungeasca momentul intrarii in faliment si sa isi stearga datoriile.

"Ultimii ani ne-au aratat ca vechea lege a insolventei favorizeaza debitorul in devafoarea creditorilor. Au fost foarte putine reorganizari de succes, iar multe societati aflate in insolventa s-au folosit de lege pentru a prelungi momentul intrarii in faliment si pentru a-si sterge datoriile", a declarat Cazanciuc, informeaza Bursa.

Ministrul Justitiei a laudat noile prevederi ale Codului Insolventei. Potrivit acestora, firmele nu mai pot acumula datorii in perioada derularii procedurii de insolventa.

Creste numarul firmelor care intra in insolventa

"Prin Ordonanta de Urgenta adoptata recent de Guvern, debitorii si creditorii sunt pe alte pozitii de forta. Astfel, planul de reorganizare, care reprezinta un instrument de stergere a creantelor, trebuie votat de 50% din masa credala, durata de reorganizare este de un an, iar creantele curente ale unei companii aflate in insolventa nu mai pot creste la nesfarsit.

Noua lege a insolventei permite creditorilor sa treaca la executari silite daca societatea aflata in insolventa a depasit termenul de plata cu peste 90 zile", a adaugat Robert Cazanciuc.

Acesta a reiterat ideea ca noua lege ii ajuta pe cei cinstiti, care intra in insolventa, pentru ca au o problema reala si nu pentru ca vor sa-si fraudeze creditorii.


sursa: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu