Deputatul PSD Mihai Sturzu a depus marti in Parlament un proiect de lege prin care doreste modificarea Legii partidelor, astfel incat un partid sa poata fi constituit de cel putin trei persoane, limita in prezent fiind de 25.000 de membri fondatori pentru ca formatiunea sa fie inregistrata.
Intr-o declaratie sustinuta la Palatul Parlamentului, Sturzu a argumentat ca, dupa votul din 16 noiembrie, se intelege clar necesitatea schimbarii clasei politice din Romania. "Clasa politica are nevoie de oameni noi. Cred ca aceasta lege poate aduce oameni noi in politica din Romania si cred ca va servi cetatenilor sai astfel incat fiecare cetatean are un drept fundamental - acela la conectivitate, sa se poata conecta cu politica din Romania", explicat Sturzu demersul sau.
Potrivit acestuia, actul normativ, care a fost semnat de 10 deputati PSD, este sustinut public de Monica Macovei, care, de asemenea, a cerut ca un partid sa poata fi infiintat cu trei membri, de Klaus Iohannis, de Victor Ponta.
Monica Macovei: Voi infiinta un partid care va functiona mai mult online
"Si imi doresc, am incredere ca acest proiect va trece repede prin Parlament. Avem alegeri in 2016, cred ca putem sa ne gandim de pe acum la acel an. (...) Cred ca putem spune cu capul sus ca exista in Parlament parlamentari care si fac ceea ce spun", a mentionat Mihai Sturzu.
Alte modificari aduse Legii partidelor se refera la faptul ca acestea se pot organiza si functiona dupa criteriul administrativ teritorial si ca pot avea va subdiviziuni organizatii teritoriale, potrivit organizarii administrative a tarii, care au numarul minim de membri prevazut de statut.
Adunarea generala a membrilor partidului politic sau a delegatiilor acestuia este organul suprem de decizie al partidului, iar intrunirea are loc cel putin odata la patru ani.
Conform proiectului de act normativ, partidele politice sunt obligate sa-si declare numarul de membri anual la Tribunalul Bucuresti, pana la data de 31 decembrie.
In expunerea de motive se arata ca, dintre statele europene, Romania impune conditiile cele mai constrangatoare pentru infiintarea unui partid politic.
"In multe dintre democratiile consolidate din Europa, precum Anglia, Olanda, Italia, Belgia sau Franta, un grup de cetateni se pot asocia in scop politic, formand fie un partid politic, fie o asociatie civica cu dreptul de a intra in competitia electorala.
(...) Pragul de reprezentativitate de 25.000 de membri fondatori necesar inregistrarii unui partid politic reprezinta o atingere directa si nemijlocita adusa existentei a insusi dreptului la libera asociere", se mai arata in expunerea de motive.
sursa: www.agerpres.ro
articol aparut la: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu
