Noul Cod Penal: Minorii pot fi cercetati de la varsta de 13 ani

Friday, 05 December 2008 07:12
Print

Limita de varsta de la care este posibila cercetarea penala a minorului a fost redusa la 13 ani dupa ce Guvernul a adoptat, joi, proiectele de Lege de modificare a Codului Penal, a Codului de Procedura Penala si proiectul de Lege privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal.

Proiectul Codului Penal aduce modificari in sistemul pedepselor, crescand numarul infractiunilor pentru care amenda poate fi aplicata ca pedeapsa unica.

"Cu aceste acte normative pot spune ca programul Ministerului Justitiei in domeniul promovarii de acte normative in mandatul meu a fost incheiat si realizat integral. Sunt foarte multumit de acest rezultat", a declarat Catalin Predoiu, la finalul sedintei de joi a Executivului.

Mai mult, sunt identificate si incriminate noi fapte precum obstructionarea justitiei, influentarea declaratiilor, presiuni asupra justitiei, compromiterea intereselor justitiei, sfidarea instantei, asistenta si reprezentarea neloiala sau neexecutarea sanctiunilor penale.

Cadrul infractiunilor de coruptie a fost, de aseamenea, revizuit prin preluarea incriminarilor cuprinse in Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie si prin reformularea unor texte deja existente.

In cadrul infractiunilor de fals sunt introduse noi incriminari precum falsul informatic sau falsificarea mijloacelor de plata electronice.

Proiectul de Cod Penal prevede si infractiuni electorale, fapte prevazute in prezent in mai multe legi speciale, inlaturand erorile de reglementare ce s-ar strecura in aceste legi.

De exemplu, in cazul infractiunii de violare a confidentialitatii votului au fost create si incriminate distinct doua situatii: situatia in care fapta se face de catre un membru al biroului sectiei de votare sau de alta persoana.

In ceea ce priveste proiectul Codului de Procedura Penala, acesta propune ca recursul sa devina o cale extraordinara de atac, exercitata doar in cazuri exceptionale, numai pe motive de nelegalitate.

De asemenea, proiectul renunta la calea extraordinara de atac a contestatiei in anulare si propune modificari importante in ceea ce priveste revizuirea si recursul in interesul legii.

De asemenea, este regandit si principiul administrarii probelor pentru evitarea administrarii unor probe cu rea-credinta. O alta reglementare propusa se refera la inlaturarea mijloacelor de proba administrate in mod legal, dar care sunt derivate din probe obtinute ilegal.

In privinta arestarii preventive, actul normativ propune o noua masura, respectiv arestul la domiciliu, dupa modelul Codului de Procedura Penala italian.


sursa: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu