Procedura de restituire a diferentei de taxa pe poluare pentru autovehicule

Wednesday, 11 March 2009 09:10
Print

In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 136 din 5 martie 2009 a fost publicat Ordinul ministrului finantelor publice nr. 360/2009 pentru aprobarea procedurii de restituire a unor sume reprezentand diferente de taxa pe poluare pentru autovehicule.

Ordinul aproba procedurile de restituire a unor sume reprezentand diferente de taxa pe poluare pentru autovehicule, precum si cateva formulare, intre care si formularul de cerere de restituire a unor sume reprezentand diferente de taxa pe poluare pentru autovehicule.

Restituirea se efectueaza in baza cererii depuse de persoana interesatra, insotite de documentele prevazute in procedura.

Restituirea se realizeaza de organul fiscal competent, prin compartimentul cu atributii de compensare/restituire, in baza unei decizii de restituire a diferentei de taxa pe poluare. Organul fiscal competent este, in cazul persoanelor juridice si al persoanelor fizice care desfasoara activitati economice in mod independent sau exercita profesii libere - organul fiscal la care persoana este inregistrata ca platitor de impozite si taxe, iar in cazul persoanelor fizice - organul fiscal in a carui raza teritoriala isi are domiciliul fiscal persoana fizica.

Dupa emiterea deciziei de restituire se procedeaza la verificarea datelor din evidenta analitica pe platitori, sub aspectul existentei unor obligatii fiscale neachitate inregistrate de catre solicitant, in vederea compensarii.

Pentru STIRI.JURIDICE,
SAVESCU & ASOCIATII


sursa: www.juridice.ro


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu