Birou Avocatura - Moniana Iordachescu

 
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • green color
  • blue color

Romania ar putea ajunge in fata Curtii de Justitie a CE din cauza gropilor de gunoi

E-mail Print

Romania risca un posibil proces cu UE din cauza neindeplinirii masurilor de mediu pe care trebuia sa le realizeze in perioada preaderarii, potrivit reprezentantilor Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor (MMGA). Reprezentantul Directiei Integrare Europeana din cadrul MMGA, Roxana Nicolau, recunoaste ca Ministerul Mediului nu a reusit sa respecte directivele impuse de UE.
„La momentul aderarii, au ramas o serie de masuri nerealizate de Romania, in conformitate cu planul prevazut in calendarul anual stabilit prin negocierile de aderare, fapt care ar putea duce Romania intr-un proces cu UE“, a declarat Roxana Nicolau. Aceasta a precizat ca masurile prioritare de mediu pe care Romania s-a angajat sa le realizeze pana la finele anului 2006, dar pe care nu le-a indeplinit, vizeaza finalizarea bilanturilor de mediu nivel I si II si a evaluarilor de risc pentru toate depozitele de deseuri inventariate la nivel national, urmarirea pregatirii celor 11 depozite de deseuri menajere programate sa sisteze depozitarea pana la sfarsitul anului 2006 si a sistarii activitatii de depozitare pe cele 16 depozite periculoase din industria de extractie a titeiului.

Avem 51 de depozite de deseuri periculoase
Nici mai mult, nici mai putin decat 47 de depozite dintre cele 51 existente in Romania nu sunt conforme cu prevederile directivelor europene in domeniu, potrivit datelor MMGA. Activitatea acestor depozite a fost sistata la sfarsitul anului trecut, urmand ca reabilitarea amplasamentelor sa se realizeze in urmatorii 1-3 ani. Conform specialistilor, Romania va fi obligata sa dezvolte un sistem de gestionare a deseurilor periculoase, astfel incat acestea sa nu fie eliminate impreuna cu alte deseuri industriale in acelasi depozit.

Un posibil proces cu UE, pierdut din start
Roxana Nicolau a explicat ca oficialii europeni ar putea declansa procedura de „infrigement“, care se aplica unui stat din UE atunci cand se constata ca acesta nu a dus la indeplinire una din obligatiile care deriva din statutul de stat membru. Cazul respectivei tari ajunge in fata Curtii de Justitie a Comunitatilor Europene (CJCE), care va decide aplicarea unor sanctiuni, care pot depasi cateva sute 
de mii de euro pe zi. Nicolau a mai precizat ca penalitatile se platesc retroactiv, pana la indeplinirea obligatiei. Potrivit reprezentantului MMGA, „in general, procesul ajuns la CJCE este pierdut de statul membru, intrucat Comisia nu merge la CJCE decat in situatia in care stie ca are argumentele necesare pentru a castiga procesul“.

Nicolau a precizat ca problemele critice cu care se confrunta Romania in domeniul managementului deseurilor in acest moment vizeaza sistemele neadecvate de management al deseurilor, cantitatea mare de deseuri depozitate si cantitatea scazuta de deseuri reciclate, precum si existenta unui numar mare de depozite de deseuri, majoritatea neconforme.

PIN ii cere explicatii Sulfinei Barbu
Vicepresedintele PIN, deputatul Lavinia Sandru, i-a cerut, ieri, ministrului mediului, Sulfina Barbu (PD), sa dea explicatii cu privire la proiectele de mediu, sustinând ca România risca sa devina „groapa de gunoi a Europei”.
„În domeniul protectiei mediului, România risca sa preia solutii si tehnologii la care europenii renunta. Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor ar fi trebuit sa deschida în România o dezbatere publica pe aceasta tema, explicând totodata europenilor ca suntem prea saraci pentru a ne permite solutii proaste sau depasite moral”, a declarat Lavinia Sandru, mentionând ca România nu trebuie sa fie „groapa de gunoi a Europei”. Ea a tras un semnal de alarma cu privire la ecologizare si temele de mediu, subliniind ca România va primi de la UE circa 4 miliarde de euro pentru proiectele de mediu.

„Una dintre zonele care va implica interventii majore pentru atingerea standardelor europene cu privire la mediu este cea a gropilor de gunoi. Peste 90% dintre acestea vor trebui închise în urmatorii 10 ani, întrucât nu corespund standardelor”, a adaugat Sandru.

 

Luminita Gheorghe - Gardianul (05-03-2007)
 

Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu

 

Chestionar

Cum ati ajuns pe acest site?
 

Advertising