In Monitorul Oficial al Romaniei, partea I, nr. 689 din 13 octombrie 2009, a fost publicata Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 109 din 7 octombrie 2009 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Dispozitii generale
Se aduc clarificari si completari definitiei dividendului. Astfel, nu sunt considerate dividende distribuirile efectuate in legatura cu dobandirea/rascumpararea titlurilor de participare proprii de catre o persoana juridica, ce nu modifica pentru participantii la persoana juridica respectiva procentul de detinere a titlurilor de participare, precum si distribuirile de prime de emisiune proportional cu partea ce ii revine fiecarui participant. Sunt preluate in Codul fiscal prevederile din Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal privind inregistrarea contractelor de servicii incheiate cu persoane juridice straine ce dau nastere unui sediu permanent.
Impozitul pe profitSocietatile europene (SE) conform Regulamentului CE nr. 2157/2001 si Societatile Cooperative Europene” (SCE) conform Regulamentului CE nr. 1435/2001) cu sediul social in Romania sunt incluse in categoria contribuabililor obligati la plata impozitului pe profit.
Se stabilesc regulile fiscale aplicabile in situatia transferului sediului social al unei SE sau SCE din Romania in alte state membre ale Uniunii Europene in contextul Directivei 90/434/CEE privind fuziunile transfrontaliere.
Venituri neimpozabile sunt considerate si veniturile din restituirea sau anularea unor dobanzi si/sau penalitati de intarziere pentru care nu s-a acordat deducere.
Amenzile, dobanzile, penalitatile sau majorarile datorate catre autoritati straine ori in cadrul contractelor economice incheiate cu persoane nerezidente si/sau autoritati straine nu mai sunt considerate cheltuieli nedeductibile.
Se precizeaza ca numai cheltuielile cu dobanzile si pierderea neta din diferentele de curs valutar aferente imprumuturilor luate in calcul la determinarea gradului de indatorare sunt nedeductibile daca gradul de indatorare a capitalului este peste 3.
Contribuabilii care definitiveaza pana la data de 25 februarie inchiderea exercitiului financiar anterior, depun declaratia anuala de impozit pe profit pana la data de 25 februarie inclusiv a anului urmator, cu anumite exceptii.
Termenul de depunere a declaratiei anuale de impozit pe profit devine 25 aprilie.
Termenul de plata al impozitului pe dividende aferent dividendelor care nu au fost platite pana la sfarsitul anului in care s-au aprobat situatiile financiare anuale devine 25 ianuarie a anului urmator.
Impozitul pe venit
Sunt preluate in Codul fiscal prevederile din Ordinul nr. 2333/2007 privind procedura de declarare si stabilire a impozitului pe veniturile din cedarea folosintei bunurilor. Astfel, sunt considerate venituri din activitati independente si veniturile din cedarea folosintei bunurilor ca urmare a derularii unui numar mai mare de 5 contracte de inchiriere la sfarsitul anului fiscal, incepand cu anul urmator.
Se aduc clarificari privind avantajele sub forma de stock option plan. Aceste venituri nu sunt incluse in veniturile salariale si nu sunt impozabile la momentul acordarii si la momentul exercitarii.
Termenul de depunere a declaratiei de impunere la organul fiscal competent pentru fiecare an fiscal si de plata a impozitului pe venit este 25 mai a anului urmator anului fiscal in cauza.
Declararea, stabilirea si plata impozitului pe veniturile realizate de persoanele fizice inainte de 1 ianuarie 2010 se face in conformitate cu legislatia in vigoare pana la aceasta data.
Impozitul pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti
Sunt scutite de impozitul pe veniturile obtinute din Romania de nerezidenti dobanzile si/sau dividendele platite catre fonduri de pensii, astfel cum sunt acestea definite in legislatia statului membru al Uniunii Europene sau intr-unul din statele Asociatiei Europene a Liberului Schimb.
Pentru a dovedi calitatea de beneficiar in scopul legislatiei Uniunii Europene, nerezidentul va depune certificatul de rezidenta fiscala si o declaratie pe propria raspundere in care sa se ateste ca sunt indeplinite conditiile referitoare la participarea minima detinuta in capitalul persoanei juridice romane, perioada minima de detinere, incadrarea in una din formele de organizare necesare si indeplinirea calitatii de contribuabil platitor de impozit pe profit, fara posibilitatea unei optiuni sau exceptari.
A fost preluata si in Codul fiscal procedura de restituire a impozitului retinut in plus din veniturile platite de un rezident roman catre un nerezident cuprinsa in Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Termenul de plata al impozitului pe dividende aferent dividendelor care nu au fost platite pana la sfarsitul anului in care s-au aprobat situatiile financiare anuale devine 25 ianuarie a anului urmator.
Termenul limita pentru depunerea declaratiei privind calcularea si retinerea impozitului pentru fiecare beneficiar nerezident de catre platitorii de venituri cu regim de retinere la sursa a impozitelor de venit este 30 iunie a anului urmator anului fiscal vizat.
Impozitul pe reprezentante
Termenele limita pentru obligatia de a plati impozitul pe reprezentanta, in doua transe egale, devine 25 iunie si 25 decembrie.
Taxa pe valoarea adaugata
Din perspectiva TVA, principalele modificari aduse prin transpunerea legislatiei comunitare in legislatia domestica sunt urmatoarele:
Pachetul legislativ 2010
Sunt introduse noi reguli cu privire la locul prestarii serviciilor. In acest sens, in stabilirea locului taxarii, un rol esential il are natura beneficiarului (persoana impozabila sau neimpozabila):
- Noua regula generala de taxare a serviciilor prestate catre persoane impozabile este locul in care beneficiarul are sediul activitatii economice sau un sediu fix catre care sunt prestate serviciile.
- In cazul serviciilor prestate catre persoane neimpozabile, locul taxarii va fi locul in care prestatorul are sediul activitatii economice sau un sediu fix de la care serviciile sunt prestate.
- De asemenea, sunt prevazute o serie de exceptii de la aceste doua reguli, in functie de tipul de serviciu prestat. Se aduc clarificari cu privire la definirea notiunilor de “stabilit in Romania” si “sediu fix”, cat si implicatiile si interdependentele dintre aceste notiuni.
Ca urmare a modificarii regulilor cu privire la locul de taxare al serviciilor, apar noi cerinte de raportare a TVA. Astfel, declaratia recapitulativa trebuie depusa lunar, atat pentru bunuri cat si pentru achizitiile si prestarile de servicii taxabile la locul beneficiarului. Noul termen de raportare al declaratiei va fi data de 15 a lunii urmatoare celei de raportare.
Modificari privind procedura de rambursare a taxei catre persoanele impozabile nestabilite si neinregistrate in scopuri de TVA in Romania, dar stabilite in alt stat membru vor fi prevazute in Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
De asemenea, se prevad masuri tranzitorii in cazul in care exista tranzactii al caror tratament de TVA se modifica incepand cu 1 ianuarie 2010.
Alte modificari
Este stabilit faptul generator pentru livrarile de bunuri in cadrul unui contract de consignatie, pentru livrarile de bunuri transmise in vederea testarii si a verificarii conformitatii, pentru stocurile la dispozitia clientului cat si clarificari in privinta faptului generator pentru livrari de bunuri imobile.
Deducerea TVA in cazul taxarii inverse nu mai este conditionata de inregistrarea taxei colectate in decontul de TVA.
Se aduc clarificari cu privire la facturile de corectie ce trebuie emise catre beneficiari, in cazul in care, in urma unui control fiscal au fost constatate si stabilite erori cu privire la stabilirea taxei colecate. In acest sens, pe aceste facturi se va face mentiunea ca sunt emise dupa control si vor fi inscrise intr-o rubrica separata in decont.
In cazul regimului special de scutire pentru intreprinderile mici, la calculul cifrei de afaceri vor fi incluse si operatiunile rezultate din activitatea pentru care locul taxarii se considera a fi in strainatate, daca taxa ar fi deductibila in cazul in care aceste operatiuni ar fi realizate in Romania.
Se aduc modificari cu privire la referintele de pe facturi in cazul tranzactiilor scutite sau in cazul aplicarii regimurilor speciale.
Accize
Ordonanta implementeaza prevederile noii Directive UE 2008/118/CE privind regimul general al accizelor si se refera in principal la urmatoarele aspecte:
Instituirea unui nou sistem de monitorizare a miscarii produselor accizabile in regim suspensiv. Sistemul actual, bazat pe documente pe suport de hartie, urmeaza a fi inlocuit de Sistemul de control al miscarii produselor accizabile (EMCS), un sistem complet informatizat.
Instituirea unor masuri tranzitorii cu privire la deplasarile de produse accizabile in regim suspensiv de accize catre alte state membre care nu au adoptat sistemul informatizat (EMCS).
Posibilitatea miscarii produselor accizabile in regim suspensiv nu doar catre/din antrepozite fiscale, ci si catre/de la persoane fizice sau juridice autorizate („destinatari/expeditori inregistrati”).
Instituirea unor clarificari privind persoanele obligate la plata accizelor. In functie de circumstante, antrepozitarul autorizat, expeditorul inregistrat sau alte persoane implicate in nereguli care determina eliberarea in consum pe parcursul deplasarii produselor, poate deveni persoana obligata la plata accizelor.
Detalierea regulilor privind regimul accizelor pentru lipsurile si pierderile de produse accizabile in afara regimului suspensiv de accize.
Eliminarea accizelor stabilite in cote procentuale la anumite produse (de exemplu, blanuri, bijuterii, parfumuri, arme de vanatoare, etc.).
Pentru Juridice.ro, Reff & Asociatii
sursa: www.juridice.ro
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







