Traian Basescu promulga din nou acte normative care nu se bazeaza pe realitate
Legea privind reorganizarea unor autoritati si institutii publice si Legea salarizarii unitare a bugetarilor sunt constitutionale, a decis pe 4 noiembrie Curtea Constitutionala. In aceste conditii, liberalii sustin ca vor modifica Legea salarizarii cu prima ocazie, in timp ce sindicatele afirma ca este tarziu pentru aplicarea celor 10 zile libere fara plata.
Desi Curtea Constitutionala (CC) amanase pana pe 9 decembrie, dupa alegeri, decizia privind constitutionalitatea Legii salarizarii unitare si a Legii reorganizarii unor autoritati si institutii publice, CC a devansat termenul pentru ca Romania sa se poata conforma conditiilor impuse de Fondul Monetar International (FMI) pentru transa a treia. In plus, o delegatie a FMI este zilele acestea la Bucuresti si analizeaza indeplinirea conditiilor pentru acordarea celei de-a treia transe. Printre cele reclamate la Curtea Constitutionala, PNL afirma ca prevederea prin care lucratorul este obligat la zile libere „fara plata pentru o perioada de pana la 10 zile lucratoare” contravine principiului libertatii absolute a dreptului la munca consacrat de articolul 41, alineatul 1 si incalca caracterul obligatoriu al conventiilor colective in vigoare.Sindicatele: Cele 10 zile neplatite nu sunt imperative
Bogdan Hossu, presedintele Cartel Alfa, a declarat ieri pentru „Financiarul” ca acele 10 zile neplatite nu sunt imperative, aceasta masura fiind oricum in contradictie cu Codul Muncii. Hossu a explicat ca aceste 10 zile sunt doar o recomandare privind modul de a realiza economii de 15,7% la cheltuielile bugetare. In acelasi timp, este deja tarziu pentru aplicarea acestei masuri, iar ordonatorii de credite nu au discutat cu partenerii sociali modul de realizare. „O treime din ultimul trimestru a trecut, mai trece o treime pana la publicarea in Monitorul Oficial si pana la stabilirea modalitatii de realizare. In aceste conditii, e mai greu de aplicat masura celor 10 zile libere neplatite,” a sustinut presedintele Cartel Alfa. In orice caz, bugetarii vor avea de ales intre disponibilizari si venituri reduse. Din punctul de vedere al liberalilor, Legea reorganizarii limiteaza dreptul la munca, conditionand continuarea raporturilor de munca sau impunand incetarea fortata a raporturilor de munca, pornind de la un criteriu profund discriminatoriu: nivelul pensiei nete aflate in plata, iar stabilirea unui asemenea criteriu contravine principiului egalitatii in drepturi a cetatenilor, fara discriminari. In acest sens, si sindicatele si-au exprimat ieri regretul ca legea creeaza o discriminare. Mai mult, liberalii afirma ca vor modifica Legea salarizarii cu prima ocazie. „Este o lege (cea a salarizarii - n.r.) in care toate aceste activitati fundamentale pentru societate sunt tratate ca niste cenusarese ale societatii romanesti, lucru pe care nu-l putem accepta. Si din acest motiv vom incerca sa modificam aceasta lege cand vom avea ocazia”, a afirmat prim-vicepresedintele PNL, Ludovic Orban. Seful statului, Traian Basescu, a promulgat ieri legile, iar acestea ar putea sa fie publicate in Monitorul Oficial in doua-trei zile. Cele doua legi declarate constitutionale au fost promovate de Guvern in Parlament prin angajarea raspunderii.
Legea privind reorganizarea unor autoritati este constitutionala in masura in care prevederile Capitolului IV din lege nu se refera la persoanele pentru care durata mandatului este stabilita expres prin Constitutie. Legea-cadru privind salarizarea unitara a personalului platit din fonduri publice este constitutionala in masura in care prevederile articolului 41 alineatul (2) litera e) din lege, criticate prin obiectia de neconstitutionalitate, nu se refera la cazurile in care Legea fundamentala admite in mod expres cumulul de functii. Printre conditiile FMI pentru cea de-a treia transa mai figureaza adoptarea proiectului de buget pentru 2010, a Legii pensiilor si a Legii responsabilitatii fiscale, pentru care este nevoie si de sprijinul Parlamentului.
Legea educatiei, pe 18 noiembrie
In ceea ce priveste Legea educatiei nationale, avand in vedere ca, in urma deliberarilor, nu s-a obtinut majoritatea de voturi pentru adoptarea deciziilor, Curtea Constitutionala a dispus rediscutarea pe 18 noiembrie. Liberalii sustin ca aceasta incalca principiul egalitatii de sanse garantate de Constitutie, incalca articolul 16, potrivit caruia „cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari” si „nimeni nu este mai presus de lege” si articolul 32, conform caruia „autonomia universitara este garantata”.
Autor: Ioana Sora
sursa: www.financiarul.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







