Schimbul de replici intre seful statului si interimarul senatului pe tema sesiunii extraordinare a parlamentului seamana mai mult ca un joc de ping-pong decat ca unul de inteligenta, cum este sahul, sau ca unul de atractie, cum este fotbalul.
Micul interimar al senatului se da mare
Presedintele i-a scris lui Felix, Felix i-a raspuns presedintelui, care i-a cotraraspuns celui dintai, care a raspuns contraraspunsului si nimeni nu stie daca in acest moment primul si al doilea om din stat se mai joaca de-a raspunsul si contraraspunsul.
Miza domnului Basescu este legea ANI, menita sa dea cu barda in ciocoi, in momentul cand celor de la UE li se lungesc urechile in directia noastra. Visul de aur al domnului Voiclescu sta in orice alte legi afara de legea ANI, pentru ca, amestecandu-le la gramada, sa-i reuseasca un fel de ghiveci calugaresc, unde fasolea, mazarea, lintea si ciuperca sunt anume amestecate cu sos, in asa fel, incat sa nu intelegi prea bine ce ai mancat, cand ai inghitit.
Arta de a te juca de-a cvorumul in vacanta
Cu scuze, daca obosesc cititorul nevinovat, as enumera, totusi, cam ce ingrediente picante vrea dl Voiculescu-Felix sa puna in ghiveci, deavalma cu legea ANI. Citez din scrisoare:
1.Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.58/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal si alte masuri financiar-fiscale.
2.Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare.
3.Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 48/2010 pentru modificarea si completarea unor acte normative din domeniul sanatatii in vederea descentralizarii
4.Modificarea Codului Fiscal in sensul reducerii la 5% a Taxei pe Valoarea Adaugata la alimentele de baza si pentru constructiile noi.
5.Instituirea cadrului legal necesar pentru acordarea de titluri de stat pentru bugetari, cu maturitate la 3-5 ani, proportional cu reducerile salariale suferite.
Pare intortochiata agenda visului de aur, pentru cine nu este cel putin expert contabil, poate doctor in drept - sau macar in stramb.
Daca noului presedinte provizoriu al senatului ii ardea buza de dorul indragitelor sale vise aurite, nimic nu-l impiedica sa fi convocat deja o sesiune extraordinara si chiar sa si le publice la Monitorul Oficial.
Dar, daca n-a facut-o, lasa impresia lamentabila ca-l doare-n cot cu privire la visul de aur si-l doare-n fes cu privire la Monitorul Oficial. Nu-i provoaca insomnii nimic altceva, decat numai dorinta fierbinte de a face valuri, de a-l scoate din rabdari pe presedinte si de a-i face pe demnitarii, adusi din vacanta, sa atipeasca ascultand ordonante, sa simta lehamite auzind dezbateri, sa lase cvorumul de izbeliste, si s-o ia la goana cand afla ca mai vine la rand si o nenorocita de Lege ANI facuta anume ca sa le stranga lor surubul.
Pe jumatate adormiti, putinii suravietuitori ramasi in sala vor amana sigur strangerea surubuluii ANI pentru la toamna, la iarna, chiar la Craciun, mai bine la Paste, dar cel mai sigur la Pastele Cailor.
Presedintele a sintetizat scurt cam care e manevra demersului: "interesul personal al cetateanului Dan Voiculescu de a nu exista o lege a Agentiei Nationale de Integritate".
Se va declansa razboiul chichitelor?
Spaima ca ANI ar da cu barda in ciocoi, numarand vilele demnitarilor, piscinele lor, limuzinele, tablourile, terenurile si conturile, agonisite cinstit dintr-o leafa modesta, sta ca o sabie a lui Damocles pe capul cetateanului Dan Voiculescu, cel al carui interes personal mitraliaza legea de dupa colt.
Si chiar daca gloantele trec razant pe alaturi, inca nu este totul pierdut. Avocatii cetateanului aflat in dialog non stop cu presedintele, ajutati de tonomatele din dotare, vor gasi usor o chichita, ca sa trimita legea din nou la CCR. De la CCR, se va intoarce, tot cu chichita, la parlament, de unde va pleaca iarasi, pe calea chichitei, la CCR si va veni iarasi inapoi, ca acel perpetuum mobile care nu exista, dar functioneaza.
Una peste alta, chichita este mijlocul de transport ideal intre parlament, CCR si presedinte. Punctul slab al chichitei este insasi legea, care se lupta cu vilele si cu piscinele, in loc sa porneasca de la portretul demnitarului, destul de sfrijit la inceputul mandatului, dar totdeauna bine rotunjit, dupa ce mandatul si-a facut efectul.
Asa ceva, sugereaza un procedeu anticoruptie mult mai simplu decat orice lege. In loc sa trimitem demnitarii la tortura cu averea asezata sub microscopuil ANI, ii supunem la testul democratic cu asezatul pe cantar, inainte si dupa mandat. Diferenta de kilograme sugereaza cam la ce i-a folosit demnitarului mandatul. Chiar daca ne va scapa evaziunea din piscina, nimeni nu va putea nega anticoruptia din burta.
Daca vreti si mai multa democratie, punem toata tara pe cantar. La nivel de Parlament ar iesi niste tone in plus, la nivel de tara ar iesi niste tone in minus si, una peste alta, la nivel european, se va afla ca am picat exact tandi pe mandi.
Nici FMI nu ne va putea refuza un nou imprumut, cand noi, la chichite, stam mai bine ca bulgarii si chiar decat grecii.
Victor Pitigoi
Reporter
sursa: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







