Birou Avocatura - Moniana Iordachescu

 
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • green color
  • blue color

Legislativul european arata Italiei „cartonasul rosu“ pentru expulzari

E-mail Print

Autorităţile de la Roma au fost invitate, ieri, de Parlamentul European să respecte litera acquis-ului comunitar în ceea ce priveşte libertatea de circulaţie şi de şedere a cetăţenilor europeni. Prin intermediul unei rezoluţii, votată de 306 din eurodeputaţii prezenţi la ultima zi din şedinţa plenară, Legislativul de la Strasbourg a acordat un vot de încredere actualei Directive comunitare 38/2004, dar nu şi decretului-lege italian.

Preşedintele Grupului liberalilor (ALDE a fost cosemnatară a rezoluţiei socialiste), Graham Watson, anticipa încă de cu o seară înainte succesul rezoluţiei Partidului Socialist European, declarând că textul decretului italian, în baza căruia au fost expulzaţi mai mulţi cetăţeni români, nu este conform cu legislaţia UE. El acuza, de altfel, că oficialităţile italiene au 'rescris' practic, prin acel decret, condiţiile de expulzare a unei persoane, informează Mediafax. Textul rezoluţiei de PPE nici nu a mai fost citit.

Spiritul şi litera directivei trebuie respectate

Astfel, documentul adoptat aminteşte că directiva prevede posibilitatea de expulzare a unui cetăţean al UE, dar în limite foarte stricte. Ca motiv de expulzare, pot figura doar raţiuni de ordine publică, securitate publică şi/sau sănătate publică, dar aceste motive nu pot fi invocate în scopuri economice. Orice astfel de măsură trebuie să fie proporţională şi fondată exclusiv pe comportamentul personal al individului şi în nici un caz pe motivele de prevenire, iar decizia de expulzare este individuală şi trebuie să existe proceduri judiciare şi administrative de atac a acestei decizii.

Parlamentul European respinge, astfel, principiul responsabilităţii colective şi reafirmă necesitatea de a combate orice formă de rasism şi xenofobie împotriva oricărei forme de discriminare şi de stigmatizare bazată pe naţionalitate sau origine etnică. Documentul menţionează că protecţia drepturilor romilor şi integrarea lor reprezintă o provocare pentru UE în ansamblul ei. În consecinţă, Legislativul de la Strasbourg recomandă Executivului de la Bruxelles să acţioneze imediat pentru iniţierea unei strategii globale pentru incluziunea socială a romilor prin utilizarea fondurilor de integrare şi a celor structurale în sprijinul autorităţilor naţionale, regionale şi locale.
 
Frattini, criticat pentru 'scăpările sale'

Ceea ce mai trebuie subliniat este faptul că, în textul rezoluţiei, comisarul european pentru Justiţie, Libertate şi Securitate, italianul Franco Frattini, este sancţionat pentru declaraţiile sale în presă în contextul tensiunilor generate de moartea Giovannei Reggiani, posibil ucisă de un cetăţean român de etnie romă. ' Declaraţiile vicepreşedintelui Comisiei Europene, dl. Franco Frattini, către presa italiană, cu ocazia gravelor incidentre care au avut loc la Roma, sunt contrare spiritului şi literei Directivei 2004/38/CE, pe care acesta este chemat să o respecte pe deplin', se arată în documentul Legislativului European.

Tocmai această critică a reuşit acum câteva zile să dividă grupurile politice europene în ceea ce priveşte o abordare comună a problemei romilor şi a decretului-lege italian. Introducerea unei astfel de diatribe a demonstrat forţa de convingere a socialiştilor europeni, conduşi de germanul Martin Schulz, care nu au ezitat să-l pună la colţ pe vicepreşedintele CE pentru scăpările sale. Şi nu numai. PSE a câştigat şi 'puncte' în detrimentul popularilor europeni, care, de dragul comisarului Frattini, au propus o rezoluţie mult mai blândă.


Gandul (16-11-2007)
 
 
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu

 

Chestionar

Cum ati ajuns pe acest site?
 

Advertising