Birou Avocatura - Moniana Iordachescu

 
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • green color
  • blue color

Guvernul da unda verde cardului national de sanatate

E-mail Print

Foto: ProTVCabinetul Boc a adoptat, joi, o Ordonanta de Urgenta prin care este introdus cardul de sanatate, ce va contine datele necesare accesarii serviciilor medicale de catre asigurati si va conditiona accesul la aceste servicii.

Prin noua OUG, este pusa in aplicare o prevedere deja existenta in Legea 95 din 2006, privind reforma in domeniul sanatatii, referitoare la distribuirea acestor carduri catre toti cetatenii majori, care vor trebui sa le aiba la ei de fiecare data cand solicita prestarea unor servicii medicale.

Fiecare card va contine un set minim de informatii: identificarea, codul de asigurat, emitentul, un cip electronic, care va contine informatii cu privire la spitalizari si la boli cronice, grupa sanguina, acceptul exprimat in timpul vietii cu privire la prelevarea de organe, tesuturi si celule dupa deces.

Fara acest card, serviciile medicale vor fi prestate contra cost, cu exceptia serviciilor de urgenta si a situatiilor epidemiologice.

Ministrul Sanatatii, Cseke Attila a precizat ca introducerea cardului va limita birocratia cu care se confrunta pacientii si va duce la o disciplina financiara mai stricta in sistemul sanitar.

"Introducerea cardului aduce beneficii atat pacientilor, cat si autoritatilor sanitare. Pacientul va scapa de birocratie, in sensul ca acum trebuie sa aiba o adeverinta eliberata de catre angajator care sa probeze ca are plata la zi a contributiilor de sanatate, uneori aceasta trebuie avizata si de casa judeteana de asigurari de sanatate. Asta inseamna doua drumuri pentru o internare in spital. In plus, autoritatile vor cunoaste exact numarul de servicii care sunt accesate", a declarat Cseke.

Imprimeria Nationala deruleaza in aceasta perioada procedura de achizitie, Cseke Attila estimand costurile pentru fiecare card la circa doi euro care urmeaza sa fie suportati de catre asigurat.

Din ianuarie incepe producerea lui, iar distribuirea primelor carduri va avea loc in august septembrie, cel mai probabil prin intermediul Postei Romane. Tot din septembrie vor putea fi utilizate, insa doar pe un segment de pacienti deoarece doar tiparirea lor va dura circa 14-15 luni, la un ritm de 1.000.000 de carduri pe luna.

"Legea 95 prevedea introducerea cardului de sanatate de la 1 ianuarie 2008. Din pacate, nu s-au facut nici macar demersurile pentru introducerea lui la vremea respectiva. Daca s-ar fi facut, multe probleme ale sistemului s-ar fi rezolvat din timp. Nu mai avem noi perioada de gratie sa mai asteptam", a conchis Cseke Attila.


sursa: www.newsin.ro


articol aparut la: www.ziare.com


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu

 

Chestionar

Cum ati ajuns pe acest site?
 

Advertising