Parchetul de pe langa Judecatoria Sectorului 1 Bucuresti a decis neinceperea urmaririi penale a reprezentantilor Millennium Building Development, contrar solicitarii formulate de catre Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti (ARCB).
Reprezentantii Arhiepiscopiei au sustinut ca lucrarile efectuate pentru finalizarea proiectului Cathedral Plaza de langa Catedrala Sf. Iosif s-ar fi facut prin incalcarea legii si in lipsa unei autorizatii valabile de constructie.
Parchetul a constatat insa ca Millennium Building Development nu a savarsit nicio infractiune. Instanta a constatat ca, in toata perioada in care s-au executat lucrari pe acest santier, au fost respectate in totalitate prevederile legii, iar autorizatia in baza carora acestea au fost desfasurate este valabila. Totodata, s-a decis incetarea masurii de oprire temporara a lucrarilor de constructie.
La 28 ocotombrie 2010 a fost incheiat procesul-verbal de receptie a cladirii Cathedral Plaza, imobilul intrand astfel in domeniul public.
"Acest verdict demonstreaza din nou ca acuzatiile formulate la adresa companiei noastre au fost nefondate si injurioase, si reprezinta o incercare de manipulare a opiniei publice. Verdictul dat de Parchet ne-a aratat ca increderea noastra in statul de drept din Romania este pe deplin justificat", au declarat reprezentantii Millenium Building Development.
Cladirea Cathedral Plaza este motivul unui scandal vechi de cativa ani intre Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti si dezvoltatorul proiectului imobiliar, Millennium Building Development.
In octombrie 2009, Oprescu a anuntat ca a somat Millenium Building Development sa sisteze lucrarile la Cathedral Plaza, pentru ca autorizatia de constructie eliberata de Primaria sectorului 1 a expirat pe 14 iunie. In replica, dezvoltatorul blocului turn de langa Catedrala Sf. Iosif a precizat ca Inspectoratul de Stat pentru Constructii a constatat legalitatea autorizatiei detinute.
Proiectul de constructie a Cathedral Plaza a inceput in 1998 pentru o cladire de doar 17 metri, care ulterior a ajuns la 75 de metri, avand 19 etaje, parter si patru niveluri subterane.
Controversele legate de cladire au aparut dupa ce arhiepiscopul Ioan Robu, care isi daduse initial acordul pentru proiect, a anuntat ca nu mai este de acord cu acesta. Incepand cu 2001, Arhiepiscopia Romano-Catolica Bucuresti a trimis numeroase scrisori si a facut diverse sesizari catre organele in masura sa opreasca aceasta constructie.
La inceputul lunii octombrie 2009, fostul ministru al Culturii, Theodor Paleologu, a declarat ca institutia pe care o conduce are o culpa acumulata in timp, ca urmare a cedarii la presiuni, cel mai relevant exemplu fiind Cathedral Plaza, cladire a carei construire nu ar fi fost posibila fara insistentele arhiepiscopului Ioan Robu.
Demnitarul a reamintit atunci ca, in mandatul de ministru al lui Ion Caramitru, Arhiepiscopul insista pentru construirea cladirii de langa Catedrala Sf. Iosif, iar acum cere cu aceeasi insistenta daramarea ei. Paleologu mai spunea ca nu intelege atitudinea unui om care a semnat acordul de construire si care acum arunca piatra in actualul ministru al Culturii.
"La vremea cand se decidea avizul de construire a cladirii, eu eram la studii. Arhiepiscopul a semnat acordul de construire, intr-o scrisoare adresata ministrului Culturii de atunci, Ion Caramitru. Asta, insa, nu absolva statul de responsabilitate", a explicat, pentru NewsIn, Paleologu.
Potrivit reprezentantilor dezvoltatorului, forma actuala a constructiei Cathedral Plaza se datoreaza chiar arhiepiscopului, care a agreat si chiar a laudat solutia arhitecturala aleasa in urma solicitarilor sale imperative.
sursa: www.newsin.ro
articol aparut la: www.ziare.com
Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu







