Birou Avocatura - Moniana Iordachescu

 
  • Increase font size
  • Default font size
  • Decrease font size
  • default color
  • green color
  • blue color

Contractele colective de munca in UE

E-mail Print

Relevand faptul ca drepturile sociale colective nu sunt subordonate celor economice, raportul din initiativa proprie, elaborat de Jan Andersson (PSE, Suedia) solicita garantarea dreptului sindicatelor de a negocia acorduri colective, inclusiv de a initia actiuni colective precum grevele. Cu acest raport deputatii europeni au reactionat la recentele hotarari ale Curtii Europene de Justitie (CEJ) referitoare la cazul Laval, Viking, Rüffert si Luxembourg.
Raportul Andersson subliniaza, in primul rand, ca "libertatea de a presta servicii este unul din elementele fundamentale ale proiectului european", nu se afla in contradictie si nu este superioara dreptului fundamental al partenerilor sociali de a promova dialogul social si de a recurge la actiuni colective, mai ales ca acest drept este un drept constitutional in cateva state membre.

Raportul a fost adoptat cu 474 voturi pentru, 106 impotriva si 93 de abtineri.

Dreptul la tratament egal pentru toti cetatenii UE
Potrivit raportului din initiativa proprie, orice cetatean al UE trebuie sa aiba dreptul de a lucra oriunde in Uniunea Europeana, ceea ce implica dreptul sau la tratament egal. Acest drept nu este aplicat uniform pe teritoriul UE, avand in vedere existenta aranjamentele tranzitorii, care ar trebui revizuite intr-un mod riguros de catre Comisia Europeana, pentru a vedea daca ele sunt intr-adevar necesare in prevenirea tulburarilor de pe pietele nationale ale muncii, si ca, acolo unde nu se intampla acest lucru, acestea trebuie inlaturate cat de repede posibil.

Libertatea de a presta servicii peste granite, in cadrul pietei interne, este consolidata si mai mult prin garantarea faptului ca furnizorii de servicii, domestici sau straini, sunt supusi acelorasi conditii economice si de piata, in locul in care sunt oferite serviciile.

Directiva privind detasarea lucratorilor
Potrivit deputatilor europeni, baza legala limitata a liberei circulatii care se afla la baza Directivei privind detasarea lucratorilor in cadrul prestarii de servicii a condus la interpretarea acesteia ca o invitatie explicita la concurenta neloiala in ceea ce priveste salariile si conditiile de munca. Prin urmare, baza legala a Directivei privind detasarea lucratorilor in cadrul prestarii de servicii ar putea fi extinsa pentru a include si o trimitere la libera circulatie a lucratorilor.

Combaterea activitatilor "societatilor fantoma"
In raport se solicita statelor membre si Comisiei sa adopte masuri pentru a combate abuzurile, mai ales in ceea ce priveste activitatilor acelor „societati fantoma”, care nu sunt angajate in nicio activitate  comerciala reala si eficienta in tara gazda, dar care au fost create, uneori direct de contractantul principal in tara gazda cu scopul unic de a desfasura activitati in tara gazda cu scopul de a eluda aplicarea integrala a normelor si reglementarilor din tara gazda in materie de salarii si conditii de munca; solicita Comisiei sa instituie norme clare cu privire la combaterea societatilor fantoma in codul sau de conduita pentru intreprinderi din cadrul Directivei privind serviciile.

Cadru juridic pentru acordurile colective transnationale
In final, i se solicita Comisiei sa prezinte comunicarea indelung asteptata privind negocierea colectiva transnationala, care propune stabilirea unui cadru juridic pentru acordurile colective transnationale.

Parlamentul Europei


sursa: www.juridice.ro


Birou Avocatura - Avocat Moniana Iordachescu

 

Chestionar

Cum ati ajuns pe acest site?
 

Advertising